Dor de tine…

Şi cum nu am somn... vreau să mai las în lectura voastră câteva rânduri scrise în fugă... şi mă retrag spre somnul necesar navetei mele zilnice...
Citiţi bărbaţi şi închideţi ochii gândindu-vă la cea dragă vouă...
Şi voi femei închideţi ochii şi simţiţi-l pe cel drag vouă...
şi veţi fi alături...


Încep prin a mă pierde în aburul de vise
ce mi te-ntruchipează, zâmbind, un colţ de soare...

Eşti îmbrăcată-n raze....şi, străveziu,

conturul de rotunjimi ascunse, apare...şi dispare...
Cuprind cu mâna vălul ce te-a-mbrăcat...uşoară
Pluteşti pe braţul tandru, zâmbeşti....mă înfioară
privirea ta, şi buza ce-mi muşti, puţin tresare
de gustul buzei tale...plăcere dulce-amară.
Sărut şi eu la rându-mi tot ce găsesc în cale:
ochi mari, cu gene dese, obraz de piersici coapte.
şi gâtul lung mlădie sub buzele ce cată
spre sâni să se coboare....tresar ca şi mirate,
plăcut surprinse parcă de ce găsesc...plăcere,
foc aprig, răbufnire de patimă-necată
de-atât amar de vreme parcă-ncuiată-n tine
şi strângerea în braţe devine ferecată.
îmi contopesc fiinţa cu catifeaua blândă
a pielii tale arse de soare, pârjolită
de dragostea din tine ce nu mai ţine pasul
cu timpul...evadează spre mine...răzvrătită.
Ne înecăm în şoapte, săruturile, parcă
nu mai găsesc tărâmuri ce nu pot să cuprindă,
să cate spre adâncuri, spre locuri dulci ascunse
să guste tot în cale....tot ce găsesc alintă
şi-ncep ca să trezească acel fior ce doarme...
cu gemete plăcerea se-nalţă...răbufneşte,
pătrunde-n trup odată cu feeria care,
prin tresăriri şi zbucium la nesfârşire creşte.

....se-ntorc din nou clepsidre (a câta oară, oare?)

în aer doar iubirea domneşte...În tăcere,
câte-un sărut mai cade, uşor, ca dup-o luptă
cu tunuri de iubire...cu bombe de plăcere...

Noapte bună iubire!
Şi vouă dragii mei!


Acelaşi blogger,
Eduard

Nu voi avea destul timp...

Bună seara dragii mei...

Ştiu ca nu am mai scris de ceva timp...
"De ce?"... Veţi întreba cu siguranţă...
Pentru că viaţa mea... aşa complicată cum era s-a complicat şi mai mult...
Şi iarăşi vă veţi întreba: "Mai complicată?"... "Nu se poate!"...
Ba vă spun eu că se poate...
Alergând între Călăraşi... Buftea... Bucureşti... Constanţa... Ploieşti... de plăcere sau de nevoie... Cu voie sau fără voie...
Încercând să citesc... cel puţin câteva rânduri pe seară (deşi e mai mult noaptea târziu când fac asta...), ieşind în oraş cu vechii şi mai noii mei prieteni (care se vor încadra curând şi ei la categoria "vechi"- exact ca vinul cel bun), încercând să mă împart între o activitate profesională intensă şi o viaţă personală... ce tinde să ajungă la paroxism...
De mult timp nu m-am mai simţit atât de... VIU!
DA, ăsta este cuvântul care exprimă exact cum mă simt de vreo câteva luni încoace... SUNT VIU!... şi mai ales de apropape patru săptămâni...
Mă pierdusem în mulţime... mă pierdusem în mine însumi... şi am revenit brusc la viaţă...
Am reînceput să scriu... mai întâi pentru mine... şi acum şi pentru voi... dragii mei, care mi-aţi fost, îmi sunteţi... şi sper că îmi veţi fi aproape şi în continuare...
Dar am vorbit destul şi simt că nu am spus nimic...
Aşa că vă las să lecturaţi câteva gânduri aşternute în fugă într-una din aceste ultime zile (sau era noapte?)...
Sunt scrise pentru o persoană deosebită din viaţa mea... (spuneam eu mai devreme că mă simt VIU... :) )

Niciodată nu voi avea destul timp să îţi redau în cuvinte ceea ce simt pentru tine… iubire, pasiune, dorinţă… tot ce ştiu e că voi încerca mereu să fac mai mult decât e posibil pentru a te păstra aici… în inima mea. Voi fi întotdeauna aici să te iubesc, voi preţui întotdeauna căldura zâmbetului tău şi fericirea inimii tale… voi încerca întotdeauna să găsesc cuvinte să-ţi mulţumesc pentru că ai umplut viaţa cu vise devenite realitate şi amintiri frumoase… TE IUBESC nu doar pentru ceea ce eşti, ci  pentru ceea ce sunt eu când sunt cu tine… TE IUBESC pentru că mă ajuţi să fac din viaţa mea un templu… Cu tine am descoperit fericirea… Fericirea care mă face să simt că trăiesc cu adevărat eşti TU… TU dimineaţa… TU când mă alinţi… TU când mă cerţi… TU când mă atingi… Împlinirea şi fericirea au venit odată cu tine… Şi dacă tu n-ai fi, n-aş mai fi nici eu, pentru că eu… am devenit tu… Trăiesc prin tine fiecare clipă a vieţii şi o voi trăi până la moarte… Iar când voi închide ochii pentru totdeauna, tu să-mi pecetluieşti buzele cu un sărut pentru a le încălzi, iar picioarele să mi le acoperi cu petale albe de trandafiri şi lângă ureche să îmi aşezi trandafirul roşu al iubirii eterne ce va lumina chipul meu învăluit de tristeţea morţii. Iar… de vei zări o lacrimă ce se va scurge pe obrazul meu palid să ştii că e de rămas bun… Şi când pământul îmi va acoperi trupul pe care cândva tu l-ai atins să-ţi aminteşti că te-am iubit… dintotdeauna… sincer… şi acea iubire nu s-a stins… şi să nu plângi… căci eu voi fi mereu cu tine… chiar dacă numai în vise… Iar pe mormântul meu, din florile ce le-ai adus, să scrii cuvântul: „FERICIRE” căci am simţit-o datorită ţie… şi să nu uiţi că te iubesc, chiar dacă nu mai sunt…
Tu eşti infinitul din sufletul meu, tu eşti şi vei rămâne doar a mea…!

Iubirea ta este pentru mine un răsărit de soare, în fiecare zi diferit, dar mereu la fel de frumos!

Te iubesc, raza mea de soare!

O seară binecuvântată vă doresc...
Al vostru blogger romantic (şi deseori sentimental),
Eduard