Despre trenuri şi viaţă...

Dragii mei,

În dimineaţa aceasta, 31 decembrie 2011, m-am tot gândit la anul care a trecut şi, privind retrospectiv, am încercat să fac un bilanţ al tuturor celor ce mi s-au întâmplat în aceste ultime 365 de zile…
Şi, la un moment dat, mi-am adus aminte de un text pe care l-am citit cu ceva vreme în urmă, în care cineva asemuia viața cu o călătorie cu trenul.
Vă rog să citiți aceste rânduri, cu sufletul, mai mult decât cu mintea, şi să reflectați.
E ajun de An Nou, prilej mai bun nu cred sa existe...

"Viața este ca o călătorie cu trenul: urcăm şi coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele staţii şi tristeţe adâncă la altele.

Atunci când ne naștem si urcăm în tren, întâlnim oameni despre care credem ca ne vor însoți pe tot parcursul călătoriei noastre: părinții noștri. Din păcate, adevărul este altfel. Ei coboară la o stație şi ne lasă pe noi fără dragostea şi atașamentul lor, fără prietenia şi compania lor.

E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important în călătoria noastră. Este vorba despre frații noștri, prietenii noștri şi acei oameni minunați pe care îi iubim.

Unele dintre aceste persoane care urcă în tren privesc călătoria ca o plimbare scurtă. Alții găsesc numai tristețe pe parcursul călătoriei. Şi mai există şi alții în tren, care sunt permanent prezenți şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor când coboară un dor veșnic… Unii urcă şi coboară şi noi abia i-am observat.

Ne miră că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult, se mută în alt vagon şi ne lasă singuri în aceasta etapă a călătoriei noastre. Bineînțeles, noi nu ne lăsăm opriți şi ne străduim să-i găsim. Ne înghesuim să trecem şi să ne mutăm în vagonul lor.
Din păcate, uneori nu ne putem aşeza lângă ei, deoarece… locul de lângă ei este deja ocupat.

Nu face nimic… Așa este călătoria: plină de provocări, vise, fantezii, speranțe şi despărțiri… Dar fără întoarcere.

De aceea trebuie să ne facem călătoria în modul cel mai frumos posibil. Să încercăm să ieșim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi şi să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei…
Să ne aducem aminte că în oricare etapă a călătoriei poate exista un tovarăș al nostru care să ezite şi care probabil are nevoie de înțelegerea noastră.

Şi noi vom șovăi des şi va exista cineva care să ne înțeleagă…

Misterul cel mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei ce călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi.

Cred că o să fiu cuprins de duioşie, atunci când voi coborî definitiv din tren. Da, cred acest lucru. Despărțirea de câțiva prieteni, pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei, va fi dureroasă. Mă voi întrista să-i las singuri în tren pe cei mai dragi mie…
Dar am speranța că odată şi odată vor ajunge în Gara Centrală.
Trăiesc cu credința că am să-i văd sosind, cu bagaje pe care nu le-au avut atunci când au urcat în tren. Ceea ce mă va face fericit este gândul că şi eu am avut rolul meu în sporirea bagajelor lor şi în creşterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne străduim să avem o călătorie bună, astfel încât, la sfârșit, să putem spune că a meritat osteneala. Să încercăm să lăsăm după noi, când coborâm, un loc gol care să stârnească dor şi amintiri frumoase celor care călătoresc mai departe.

Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc Călătorie plăcută!"

Așadar...

Vă doresc o călătorie frumoasă în 2012!
Să iertaţi mai des, să vă supărați mai rar, să învăţaţi mai mult.
Să iubiţi şi s-o spuneți!
Să prețuiți timpul pe care-l aveți şi oamenii care vi-l înfrumuseţează.
Aveți încredere în voi, căci știți şi puteți mai multe decât vă imaginați.
Fiți frumoși, curajoși si păstrați-vă un strop de nebunie tinerească în suflet. Veți avea nevoie de ele!

Cu drag,
Al vostru Eduard

Norocul nu ţi se dă! Doar ţi se împrumută...

Bună seara.
Tuturor!

Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, mi-am propus să fac oamenii să-şi asume un statut interesant.
Şi să-i transform în magicieni.
Adică să vă transform în magicieni pe voi toţi care veţi avea răbdarea să parcurgeţi acest text.

Pentru mine, personal, a fost un an greu. Şi totuşi cred că sunt un om norocos...
Sunt norocos că am un loc de muncă (chiar dacă e la 150km de casă şi fac naveta zilnic), sunt norocos că am 2 băieţi care mă iubesc şi care îmi bucură zilele (chiar dacă nu stau decât cu unul dintre ei, iar celălalt îmi lipseşte în fiecare clipă), sunt norocos că am un acoperiş deasupra capului (chiar dacă nu ştiu pentru cât timp de acum încolo)...

De câte ori te-ai oprit, în ultimul an, să te gândești la faptul că ești un om extrem de norocos? La câtă suferință şi nedreptate există în lume, aveai o șansă destul de mică să ajungi acolo unde ai ajuns. Şi totuși, cărămidă cu cărămidă, ai reușit să construiești o fundație datorită căreia viața ta arată altfel acum. A fost muncă multă, au fost sacrificii. Şi totuși, viața ţi-a dat o mână de ajutor.

În fiecare clipă, cineva, undeva, plânge de durere şi de frică.

Chiar în timp ce tu citești acest text, acum, statistica spune că un copil este bătut până aproape de moarte, o femeie este violată, o altă femeie işi șterge lacrimile pentru că a fost bătută de partenerul de viața, un om este părăsit sau abandonat fără nici un alt motiv decât orgoliul şi mândria celuilalt.
Tot în această clipă, undeva în lume, un copil se naște fără nici o șansă de viață decentă. Imediat după naștere, părinţii lui îl vor fi lăsat singur, iar mai apoi nu va avea parte de niciunul dintre impulsurile care i-ar putea schimba viața spre direcția cea bună.

Chiar acum, mai mulți oameni sunt pe marginea prăpastiei, aproape să-şi abandoneze visul, conștienți că, pentru ei, lumea e un loc mult prea cumplit.

Şi totuși, iată-ne aici.
Eu scriu de la computerul meu, trăind o viață agitată, dar care totuşi îmi permite să scriu, iar tu citești din casa ta plină de căldură.
Ne-am putea afla pe un acoperiș, într-un sat, așteptând să se retragă apele inundațiilor.
Sau am putea dormi chirciți, la marginea unui trotuar, acoperiți cu o plapumă mizeră, sperând să treacă noaptea mai repede.
Știu că uneori ai impresia că acei oameni işi merită soarta, dar nu-i așa!

Viața nu ne oferă tuturor aceleași șanse. Prin munca noastră, e adevărat, dar binecuvântați de noroc la un anumit moment în timp, am ajuns să ne definim viața altfel.

Așa că rugămintea mea e să citeşti şi să reciteşti acest text, dacă te simți norocos. Dacă simți că în viața ta norocul a jucat o carte importantă, arată-le şi altora textul acesta. Dacă simți că trebuie să îi ajuți pe alții, să fii instrumentul norocului în viața lor, FĂ-O. Nu te gândi prea mult, alege o cauză pentru care simți că trebuie să dai puţin de la tine şi schimbă soarta unor oameni reali.

Şi așa ajungem şi la numărul de magie despre care vorbeam la începutul textului.

Acceptă acum şi aici că TU, omul obișnuit care stă în faţa unui computer şi citește acest text, ești instrumentul norocului pentru alți oameni.
Acceptă că gestul tău, simplu şi dezinteresat, poate fi motivul pentru care, peste ani, oameni reali vor putea ridica mâna să spună simplu: Sunt norocos! Ajută-ţi semenii şi lasă orgoliul deoparte. Şi o să vezi că vei simți că ai schimbat lumea.

Iar asta e magie adevărată!

Sărbători fericite!
Tuturor!
Şi fie ca anul următor să ne aducă omenie şi speranță.

Cu restul ne descurcăm! :)

Al vostru,
Eduard

La început de drum...

Bună tuturor...

De ceva timp încoace am tot încercat să aştern în scris câteva gânduri şi sentimente... crâmpeie de viaţă... aşa cum e ea... uneori mai veselă, alteori mai tristă...
Aşa că am luat hotărârea să îmi fac publice gândurile (doar o parte din ele :)) )...
Sper ca ceea ce voi aşterne să trezească în tine... cititorule... sentimentele acelea de care "ne ferim" în viaţa de zi cu zi...
Şi cum, orice blogger care se respectă are fanteziile lui, ceea ce veţi citi aici este supus, în proporţia potrivită pentru fiecare, şi imaginaţiei noastre proprii...