Cu tine…

Cu tine
poveştile încep
cu o lungă tăcere,

cuvintele încep
cu o atingere,

Cu tine
visele încep
fără să se sfârşească...

Eu - mă sfârşesc în tine
şi uit de unde am început
să fiu...

Tăceri... (Mi-ai spus...)

Mi-ai spus că vei rămâne lângă mine pentru totdeauna... şi mi-ai promis că dimineţile vor avea mereu gust de caramel şi contur de raze de soare...

Mi-ai spus că mă vei învăţa să zbor, aşa cum tu o făceai mereu... şi mi-ai promis că mă vei învăţa să cânt...

Mi-ai spus că vei veni mereu atunci când îţi voi şopti numele... şi că îmi va fi de-ajuns îmbrăţişarea ta pentru a ajunge la capătul lumii...

Mi-ai spus...

Istoria noastră

Istoria noastră
a început cu
un sărut de iunie…

o clipă de vis
a întors clepsidra
si de atunci...

nisipul curge
în ploi de cristal
pe o mare singuratică
în care siluetele noastre
se îmbrăţişează,
flori cresc
între noi...

parfumul dragostei
îl simt doar norii…

Istoria noastră
se va sfârşi
când Dumnezeu
va închide ochii…

În urma ta...

Zgârii cu unghia-n urma ta, pământul,

Fragede ierburi zic că sunt nebun...

Orbecăind îmi lepăd azi veşmântul

Şi-n hăul cu-al tău nume mai răsun...

 

Nădăjduiesc să te găsesc oriunde,

Chiar şi acolo unde nu ai fost...

Dar cum să ştiu că liniştea te-ascunde

În al meu gând lipsit de adăpost...?

 

Pe urma ta mă văd ca-ntr-o oglindă,

O şterg de praf … aievea mă privesc...

Şi-mi cert iubirea, mâna să nu-ntindă

Către ce-ai fost…un strop de mir regesc...

 

Mi-ai curs destul, chiar prea destul prin vene,

Ai ocolit pământul, să mă ai...

Când noaptea evada fin printre gene

Am înţeles de fapt că nu erai...

 

E totul vid. Nici clipele n-au vreme

Să rătăcească-n urma ta. Târziu,

Citesc ce-am scris pe fine crizanteme,

Nu eşti…mai sunt…ai fost…aş vreau să-ţi fiu..

Sentiment de dor…

Inima mi-e de dor şi foşnet de lumină...

Prin gânduri bate dulce sentiment de dor...

De făptura ta hazlie şi divină...

Ce-mi străbătură al iubirii interior...

În gândul meu…

E întuneric şi mi-e frig,

Iar eu la tine mă gândesc...
Aş vrea, în profunzimea nopţii,
Chipul tău să îl zăresc.

Mă uit la lună, mă uit la stele,

O clipă-aş vrea să le privesc...
O clipă să nu ştiu de nimeni...
Să mă-ntreb "De ce trăiesc?".

Dar nu... nu pot! Privirea mă înşeală!

Cerul nu pot să-l privesc...
O secundă-nchizând ochii
Chipul tău îl regăsesc.

De ce mi se-ntâmplă doar mie?

Oare sunt singur pe pământ?
Dar... de ce eşti tu aşa frumoasă?
De ce îmi eşti numai un gând?

Dragostea nu moare…

Mi-e dor de ochii tăi verzui,

Aş vrea să-i mai sărut odată,
Să te aud din nou cum spui:
"Iubirea mea cea minunată"...

Mi-e dor de zâmbetul deschis,

Ce-ţi izvora pe buze-odată,
Îl văd în nopţile de vis
Şi îţi aud vorbirea fermecată.

Te-aştept sub copacul cel bătrân,

Tăcut chezaş iubirii noastre,
Chiar de nu vii, eu tot rămân,
Cu ochii căutând prin astre.

În seara-n care mi-ai şoptit

"Iubirea mea…” din astre
O stea în mine-a răsărit
Şi-a înflorit în zări-albastre.

Te văd, iubito, cum revii,

Cu ochii strălucind de Soare
Te simt, de mână cum mă ţii,
Şi ştiu că... dragostea nu moare!

Final de vară...

E sâmbătă... final de săptămână... ultima sâmbătă din august... final de vară...

O vară care pentru mine a însemnat extraordinar de mult în economia ultimilor 2 ani...

Şi când spun economie nu mă refer la finanţe... din punctul ăsta de vedere mai e mult de lucrat... Mă refer la sentimente, la suflet şi la faptul că am ajuns la un echilibru cu "EU-L" meu interior...

Şi cum ne apropiem de ultima lună plină a acestei veri... şi cum, de când mă ştiu, am fost un "lunatic"... nopţile mele au început să fie din ce în ce mai scurte...

Iar printre visele scurte şi discuţiile mele interminabile cu mine însumi... cu gândurile zburând către cea dragă mie şi înapoi... am aşternut pe hârtie câteva dintre ele... trunchiate... dar atât de reale...

Vă las să le lecturaţi... în liniştea acestei dimineţi senine...

 

Într-o zi vroiam să vorbesc cu tine… şi cum nu am putut… am oprit o picătură de ploaie şi i-am vorbit despre tine… şi m-a întrebat cum te numeşti… iar ea, mică şi indiscretă, le-a spus tuturor celorlalte picături de ploaie. Şi de atunci, de fiecare dată când plouă aud numele tău peste tot…

 

 

Toate zilele sunt nopţi când nu te văd şi până când apari, iar toate nopţile sunt zile când te visez… Sărutul tău încă îl mai simt pe buzele mele arse de dor… măfaci să plutesc atunci când îmi zâmbeşti… lasă-mă să fiu lângă tine atunci când te trezeşti… în fiecare zi…

Azi noapte am avut un vis… Mă rugam… şi dintr-o dată se făcea că vorbesc cu Dumnezeu…

M-a mângâiat pe creştet şi mi-a spus: „Fiule… ce vrei de la MINE…?”

Şi n-am ştiut ce să-i cer…

Aşa că i-am cerut o floare… şi mi-a dat o grădină întreagă…

Mai apoi i-am cerut un pahar cu apă ca să-mi umezesc buzele arse… şi mi-a dat un ocean întreg…

Aveam oceanul nesfârşit şi grădina de flori la malul lui… dar simţeam că-mi lipseşte ceva…

Atunci i-am mai cerut un înger… şi EL mi te-a dat pe tine…

Şi mi-a zis: „Fiule… acum nu mai ai nevoie de nimic… florile îţi vor încânta ochii, iar apa oceanului le va aduce zi de zi viaţă… şi tot aşa dragostea ta va aduce viaţă zi de zi îngerului ce ţi l-am dat… care-ţi va încânta sufletul până vă voi chema la MINE…”

 

Îţi mulţumesc că m-ai învăţat din nou să iubesc. Te voi păstra în inima mea pentru totdeauna…

 

Un sfârşit de săptămână binecuvântat vă doresc.

 

Al vostru,

Eduard 

Confesiune

Te iubesc mai mult ca ieri… Iar mâine te voi iubi mai mult ca azi… Şi pot jura pe fiecare cuvânt ce-l spun în fiecare zi că azi eu te iubesc mai mult ca ieri.

Tu mă faci să văd soarele din nou… Înainte ochii mei nu ştiau decât să plângă. Tu ai alungat necazurile din calea mea şi nu mai sunt culori întunecate şi nici nuanţe cenuşii…

Te iubesc mai mult ca ieri… Vom scrie o poveste fără de sfârşit… În care voi jura pe fiecare cuvânt ce-l scriu în fiecare zi că azi eu te iubesc mai mult ca ieri.

Poate au fost momente de păreri de rău… Poate au fost momente de durere şi tristeţe… Dar dragostea nu e un joc uşor, ba chiar nu este un joc deloc.

Te iubesc mai mult ca ieri… Iar mâine te voi iubi mai mult ca azi. Şi pot jura pe fiecare cuvânt ce-l spun în fiecare zi că dragostea ce-ţi port nu va pieri.

Si umbrele din jurul nostru vor pieri…  Îţi jur cu fiecare cuvânt ce-l spun în fiecare zi… Azi te iubesc mai mult ca ieri… Iar mâine te voi iubi mai mult ca azi…

Refugiu...

Mă hrănesc cu suferinţa

Clipelor ce-ncet se scurg...

Inspir durere, expir iubire...

Nimeni nu mă înţelege.

Doar Dumnezeu e sus şi vede...

Căci pentru ziuă sunt amurg.

Aş vrea ca tu să mă-nţelegi,

Căci tot ce caut e refugiu...

Nu într-o lume fără legi...

Nici într-un loc ambiguu…

Ci... adânc... în sufletul unui înger.

În ochii lui să pot pătrunde...

Să ştiu ce sufletu-i ascunde...

Să-l ascult şi să m-asculte...

Privind, durerea să-mi alunge...

Iar mai pe urmă mi-aş dori,

Acest înger tu să fii...

Delir...

Uneori stau şi mă întreb ce ascunde viaţa… viaţa noastră a tuturor… fiecare din noi ascundem ceva în interiorul nostru… în interiorul vieţii noastre…

Eu unul ştiu că am făcut acest lucru… de cele mai multe ori inconştient…

Problema, de fapt, nu stă în faptul că ascundem ceva… ci că, de cele mai multe ori, ne ascundem de noi înşine…

Şi asta, probabil că este o rămăşiţă atavică, un instinct de autoconservare moştenit de pe vremea când eram doar nişte fiinţe ce încercau să supravieţuiască…

Nu contează că între timp am evoluat, am conştientizat cine suntem, am încercat să ne modelăm destinul, precum şi pe cel al semenilor noştri…

Nu contează că ne considerăm superiori altor specii existente pe acest pământ…

Esenţa este că NU VOM FI NICIODATĂ!

Se spune că inima unei femei este un ocean plin de secrete.

Şi cel mai bun înotător se poate îneca, atunci când "oceanul" îl atrage în larg şi îi ascunde țărmul... depinde de cât de dispus este acesta să se abandoneze valurilor... totul este legat de alegere... te abandonezi sau nu valurilor şi te duci în larg sau preferi comoditatea şi siguranța ţărmului...

În prima situație iți asumi un risc conștient...

În cea de-a doua vei rămâne pentru totdeauna în siguranță, dar singur...

În ambele situații vei avea de suferit şi de suportat consecinţele alegerii tale…

V-aţi gândit vreodată ce ar putea fi cel mai dureros lucru în viaţă_

Probabil că majoritatea ar răspunde că pierderea sau trecerea în nefiinţă a cuiva drag: părinte, iubit/iubită, soţ/soţie, copil…

Poate aveţi dreptate…

Ceea ce consider eu că este mai dureros este că de cele mai multe ori o prietenie sfârşeşte în a deveni iubire, dar niciodată o iubire nu va sfârşi în a deveni o prietenie… de ce?… de ce de cele mai multe ori un lucru care ar trebui să apropie doi oameni duce la depărtarea acestora…

Viaţa m-a împins să nu mai văd viitorul… În fond la ce ne foloseşte?

Viaţa m-a învăţat să trăiesc la momentul PREZENT!

Să las trecutul în spate şi să nu privesc în viitor! Să văd numai ceea ce se întâmplă acum!

Pentru că trecutul nu ni-l putem schimba, iar viitorul nu ni-l putem determina!

Am delirat destul… sau poate nu...

Poate vi se pare că tot ceea ce am scris este un delir...

Vă asigur că nu este... Citiţi şi recitiţi... Cei ce mă cunoaşteţi veţi vedea legătura...

Cât despre ceilalţi... vă las să vă imaginaţi...

Cum eu nu pot să o am vă doresc vouă tuturor...

O seară aşa cum vi-o doriţi alături de fiinţa iubită...

Al vostru,

Eduard

Un străin işi apără dragostea pentru TVR Cultural

În seara asta am să schimb un pic registrul cu care v-am obişnuit în ultimul timp şi am să abordez o problemă ce pare să stârnească, în aceste zile, polemici în mediile intelectuale, şi nu numai, din România: închiderea postului TV România Cultural.

Nu vreau ca ceea ce urmează să fie o pledoarie pentru TVR Cultural... Sincer, mie îmi place acest canal şi, atât cât timpul mi-a permis l-am urmărit cu reală încântare...

Ceea ce vreau să vă supun atenţiei este ceea ce gândeşte un străin despre acest canal de televiziune...

Este vorba despre jurnalistul Michael Bird. Cu o experienţă de peste 12 ani ca jurnalist, Michael Bird este un freelancer specializat în editoriale solide, bine documentate, cu subiecte din aripa estică a Uniunii Europene.

Vă las să citiţi ultimul său articol publicat sub titlul "Un străin îşi apără dragostea pentru TVR Cultural". Textul este extras prin amabilitatea site-ului "avocatnet.ro".

Sunt un entuziast al filmelor lui Billy Wilder. Dar mereu mi-a fost foarte greu sa gasesc creatiile mai obscure ale realizatorului “Apartmentului” si “Unora le place jazz-ul”, cum ar fi, de exemplu, filmele sale germane de inceput sau comediile dinspre sfarsitul carierei, care sunt cam lungi si fara haz. Nu erau disponibile pe video. Nu erau la televizor. Cinematografele nu le mai aveau in program. Unul dintre acestea era “Scandal international” – o comedie din 1948 despre coruptie si dragoste in Berlinul postbelic, cu o Marlene Dietrich in rolul unei femme fatale care il iubea Hitler.

In Marea Britanie, nimeni nu difuza acest film pentru ca ridiculiza faptul ca mii de femei berlineze au ramas insarcinate dupa capitularea Berlinului in 1945. Filmul nu mentioneaza faptul ca este din cauza violului in masa practicat de soldatii rusi. Cu toate astea, o are pe Dietrich, la fel de senzuala si la 47 de ani, cantand “Want to buy some illusions” si este filmat chiar in ruinele Berlinului. Este o comedie in cenusa. Dorisem de mult s-o vad, dar nu o gasisem.

Cand am ajuns in Romania acum 7 ani sa lucrez ca jurnalist, la ora 8 seara, cand ma pregateam sa iau cina, TVR Cultural avea in program “Scandal international”. De atunci ma tot uit la acest post TV. A fost ca un prieten nebun care cauta prin toata lumea dupa cele mai necunoscute si stralucite opere de arta, dupa care le difuza la nivel national.

In prezent, TVR Cultural-ul are nevoie de o schimbare. Este prea multa opera, prea multe lecturi plicticoase, prezentarea artei romanesti este pasiva si nu destul de critica, este atat de concentrat pe cel mai mare dramaturg al Romaniei ca ar putea fi usor redenumit TVR Caragiale.

Trebuie ca acest post TV nu numai sa fie adus in secolul 21, dar sa lase in spate anii ’30. Poate este nevoie “sa se taie in carne vie” cum sustine noul director Claudiu Saftoiu, dar chiar si un chirurg care taie atat de adanc nu are ca scop uciderea pacientului.
TVR Cultural este si trebuie sa fie, fara falsa modestie, un post elitist.

In prime time ar trebui sa difuzeze “Copilaria lui Ivan” de Andrei Tarkovsky. Nicio televiziune, de niciunde, nici macar din Rusia nu ar arata asa ceva. Dar cand eram doar un copil privind “Sacrificiul” lui Tarkovsky noaptea tarziu pe canalul cultural BBC2, mi-a dezechilibrat si schimbat intelegerea despre film. Uite, mi-a spus camera, exista si alta cale – cinematograful poate transforma timpul, folosi doar expresiile fetei pentru a spune o poveste si poate importa motive suprarealiste intr-un mediu naturalist.

Cinematograful poate face atat de multe. In Romania, unde programele culturale ce pot ajunge in orase izolate sunt rare si unde educatia nu promoveaza arta, TVR Cultural a fost o raza de lumina in casele saturate cu filme porno, bancuri, manele, batrani care se cearta si Don “The Dragon” Wilson.

TVR Cultural a adus ce avea mai bun Bucurestiul din punct de vedere muzical si teatral in sufrageriile celor din Onesti, Petrosani sau Otelu Rosu. Poate doar pe unul sau doi oameni din aceste localitati i-a prins Cultural-ul, dar si atunci cand i-a prins, probabil nu s-au mai oprit din privit. Trebuie sa existe loc pentru o cultura pe care numai cativa oameni o traiesc cu pasiune, nu numai o media pe care o mare masa o traieste superficial.

Nu vreau sa judec agenda noii administratii si aliatii lor in media. Este prea devreme. Dar perceptia este ca politicile lor sunt anti-arta. Par ca examineaza unde se duc banii statului si daca nu inteleg distrug. Poate ca sunt amenintati de un alt mod de gandire si o alta modalitate de a privi lucrurile, pentru ca acestea nu sunt norma generala.

Poate ca atunci cand vad cuvantul “cultura” intorc cheia in contactul buldozerului si iau piciorul de pe frana. Distrugerea mandatului Institului Cultural Roman (ICR) a fost prima lovitura. Aceasta este a doua. Care va fi urmatoarea? Vinderea bibliotecilor dezvoltatorilor imobiliari? Scoaterea arhivelor la licitatie? Transformarea Muzeului National de Arta Contemporana intr-o pizzerie pentru preotii infometati din catedrala de peste drum? Ca o autoritate sa distruga ceea ce nu este apreciat de mase si ceea ce nu intelege inseamna, practic, sa foloseasca o logica barbara.

Dacă un străin vede lucrurile aşa, eu ca "insider" ce mai pot spune...

Poate... "Dumnezeu să ne aibă în pază şi să ne ferească de mai rău!..."

O seară binecuvântată vă doresc,

Al vostru,

Eduard

Declaraţie...

Şi pentru că nu puteam să dorm fără să o am în gând pe cea atât de dragă mie ultimele cuvinte din această seară îi sunt dedicate ei...

Dincolo de linişte, te simt tremurând de emoţie, visând lângă mine...
Dincolo de zgomote, aud şoaptele tale tandre...
Dincolo de întuneric, te văd, raza mea de soare ce mă cuprinzi...

În liniştea tandră a trăirilor noastre, îmi vibrează trupul, când mă atinge strălucirea privirii tale.

Dincolo de toate eşti iubirea pură a inimii mele, fericirea infinită ce umple, mângâind, sufletul meu...

Eu îngenunchez în faţa ta mărturisind tot ce există în mine curat, prin cuvintele pure, alese într-un moment de inspiraţie şi de linişte a sufletului.

Mi-ai atins inima prin atâtea căi, doar de tine ştiute, mi-ai vindecat sufletul de toată răutatea, mi-ai cutremurat tot corpul când am pătruns în profunzimea fiinţei tale şi mi-ai trezit emoţiile şi fiorul pe ritmuri de dans, în tangoul iubirii.

Oricât aş preţui viaţa, o abandonez cu ochii închişi şi îi deschid doar când sunt lângă tine, pentru că lângă tine tot ce e uman devine divin, pentru că tu îmi înseninezi fiecare secundă, de supărări întunecată...pentru că tu îmi conturezi fiecare zâmbet de lacrimă şters.

Sunt clipe în care simt absenţa ta cum mă supune torturii şi îţi văd chipul în mii de secvenţe pe zi, toate diferite.

Şi toate mă cuprind la fel de puternic, o halucinaţie atât de intensă unde, nu eşti nici prea expusă ca să te pot săruta, nici prea ascunsă ca să nu te pot atinge.

Sunt în secret un nebun aparent şi îţi simt prezenţa, decât să mă simt pedepsit nefiind lângă tine.

Te păstrez în siguranţă, în centrul universului meu, ca într-un seif, ca o adevărată operă de artă creată să mă facă mândru, deoarece m-ai transformat dintr-un NIMENI în CINEVA!

Pe un cer întunecat, ruinat, ai presărat strălucire pe fiecare stea şi ai creat un paradis cu îngeri în culori şi mi-ai dat aripi... să mă pot juca printre nori, să pot pluti alături de tine, atingând înaltul cerului.

Noapte bună iubito...

Şi noapte bună şi vouă dragii mei...

Acelaşi,
Eduard

Ce număr... "rotund"...

Bună seara dragii mei...

M-am hotărât să vă scriu în această seară din 2 motive...

Unul ar fi faptul că, aşa cum o sugerează şi titlul postării am atins ceea ce eu numesc un număr rotund.
Mă refer la vârsta mea...
Şi chiar dacă, matematic vorbind, 44 nu este un "număr rotund" eu aşa îl consider...
Este simetric, este puternic şi cred că mă defineşte...
Las la o parte faptul că nu mă simt de această vârstă... după mine am în jur de 30-35 ani ... după alţii încă nu mi-a venit mintea la cap (asta înseamnă că nici măcar 18 ani nu am :) ).

Cel de-al doilea ar fi faptul că, după zbuciumul ultimului an şi jumătate mă simt oarecum realizat şi aşezat...
Mi-am vazut fiul cel mare cu bacalaureatul luat şi student în Politehnica bucureşteană, acolo unde şi-a dorit...
Mă bucur de timpul petrecut împreună cu fiul cel mic în aceste zile (prin bunăvoinţa mamei lui şi circumstanţa nefericită că mi s-a stricat maşina) şi îmi dau seama că, deşi timpul a trecut, sufletul meu a rămas tânăr...
Şi nu în ultimul rând mă simt împlinit pentru că am alături de mine (deşi în acest moment la ceva kilometri distanţă) o femeie puternică, o femeie deosebită, care m-a ajutat să văd că viaţa, cu urcuşurile şi căderile ei, merită trăită când ai pe cineva drag alături...

Mă bucur, de asemenea, că, deşi nu credeam vreodată, astăzi am primit cele mai multe urări de ziua mea de cînd mă ştiu... şi ele au venit de la cei care îmi sunt cu adevărat prieteni (cu ocazia asta am văzut clar, dacă mai era nevoie, cine îmi sunt adevăraţii prieteni)...

Aşa că, precum spuneam şi într-o postare anterioară, mă simt mai VIU şi mai tânăr ca niciodată...

Vă las acum şi mă retrag la fine de aniversare, mulţumindu-vă tuturor celor care aţi avut un gând bun pentru mine astăzi şi dorindu-vă tuturor să aveţi mereu primăvara în suflete, soarele în priviri şi zâmbetul pe buze...

Cu drag,
Bloggerul vostru sentimental şi pe alocuri mai mereu romantic,
Eduard