Cuvânt înainte de... Poveste...

Pentru că în ultima vreme multă lume s-a declarat "încântată pozitiv" dar şi "încântată negativ" de scrierile mele, în seara aceasta am luat o mică decizie...
Voi scrie un basm... dar, din nefericire pentru copii (oricum li s-a interzis accesul la mine pe blog :) ), va fi unul pentru adulţi, nu unul pentru copii...
 

Vă voi povesti despre Făt Frumos cel "apropape septuagenar", depre Ileana Cosânzeana care "habar nu are pe ce lume trăieşte şi ce vrea de la viaţă", despre Zmeul care a fost "înălţat şi coborât pâna i s-a urât", despre alţi regi şi împăraţi, despre zmeii cei mici şi hăituiţi, despre fel de fel de alte feţe boiereşti şi mai puţin boiereşti, despre "justiţia" pe care o împart după bunul lor plac sau interes... precum şi despre o grămadă de alte personaje "de poveste"... şi instituţii fantastice de acelaşi gen...
 

Basmul este la stadiu de concept... Firul narativ există... şi se desfăşoară încă... e un fel de "Poveste fără sfârşit"...

Trebuie doar să încep să aştern evenimentele... începând de la "A fost o dată ca niciodată"... sau mai bine încep cu " A fost o dată ca de fiecare dată"?...

Mă mai gândesc...

 

Până una alta... fiţi pe fază...

 

Şi, să nu uit... Am mai avut surpriza ca ceea ce scriu aici să fie asemuit, uneori chiar identificat cu persoane şi fapte reale ale vremurilor noastre...

Totul este pură fantezie... Aşa că...

 

Celor care se întreabă dacă scriu despre ei... Nu o mai faceţi! Chiar aşa este!... :D

 

Sărbătoare

        La acest sfârşit de săptămână, Parohia romano-catolică din Călăraşi a fost în sărbătoare. Sâmbătă 25 mai 2013, credincioşii comunităţii romano-catolice din Călăraşi şi din împrejurimi au celebrat hramul bisericii: „Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta”.

Şi pentru ca bucuria să fie completă, după ce sâmbătă au adus omagiu „Mamei lui Dumnezeu”, în duminica Sfintei Treimi, 26 mai 2013, şapte copii, cinci fete şi doi băieţi, l-au primit pentru prima dată pe Isus în Sfânta Euharistie. Alături le-au fost părinţii, naşii, rudele, prietenii şi întreaga comunitate a credincioşilor. Plini de emoţii şi fericire aceşti copii din comunitatea noastră l-au primit pe Cristos Euharisticul în sufletele lor. După un timp de pregătire spirituală, îndrumaţi cu mult drag de părintele paroh Emil Diac, aceşti copii au încercat pe cât au putut ei de mult să înţeleagă şi să transmită sufletelor lor aceste taine pe care Biserica îi învaţă, să descifreze abecedarul vieţii creştine şi să descopere importanţa participării la sfintele sacramentele, pentru ca în această zi să se poată împărtăşi cu trupul şi sângele Domnului nostru Isus Cristos.

Copiii au sărbătorit apoi acest eveniment luând masa împreună, în casa parohială.

Coincidenţă sau nu, tot în această duminică Papa Francisc, la prima sa vizită pastorală într-o parohie a diecezei de Roma, parohia „Sfinţii Elisabeta şi Zaharia”, unde paroh este un preot român, originar din Dieceza de Iaşi, a celebrat Sfânta Liturghie şi a dat Prima Sfântă Împărtăşanie unui grup de 16 băieţi şi fetiţe, pe care i-a îndemnat cu cuvintele: „Să ne gândim cu toţii la aceasta: Tatăl ne-a dăruit viaţa. Isus ne-a dăruit mântuirea, ne însoţeşte, ne conduce, ne sprijină şi ne învaţă. Iar Duhul Sfânt? Ce ne dăruieşte Duhul Sfânt? Ne iubeşte, ne dăruieşte iubirea. Să ne gândim în acest fel la Dumnezeu şi să-i cerem Maicii Domnului, Mama noastră, care vine mereu degrabă în ajutorul nostru, să ne înveţe să înţelegem bine cum este Dumnezeu: cum este Tatăl, cum este Fiul şi cum este Duhul Sfânt”.

Tot aşa şi noi le dorim copiilor noştri ca acest frumos eveniment să le rămână întipărit în suflet şi să fie începutul unei relaţii frumoase de prietenie cu Isus, iar aceste momente să revigoreze viaţa creştină atât în parohie, cât şi în familiile copiilor.

O noapte binecuvântată vă doresc...

Al vostru "lunatic" blogger,

Eduard

PS. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât unul dintre "îngerii" din poză este băiatul meu...

Dublă sărbătoare la Călăraşi - pe site-ul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti

Hotărâre...

Azi noapte am hotărât să închid definitiv o altă uşă, pe care o lăsasem întredeschisă, în urma mea. Nu pot să spun de ce…
Nici de ce o lăsasem întredeschisă, nici de ce am hotărât să o închid definitiv…
Este o vorbă, ce circulă în limbajul popular…
„Acolo unde Dumnezeu închide o uşă… întotdeauna deschide o alta… şi dacă nu deschide o uşă… deschide o fereastră”…
Poate asta m-a determinat să închid definitiv un alt capitol al vieţii mele… Şi să las altul să înceapă…

Poate am ajuns la vârsta… şi la concluzia… că în existenţa noastră… a tuturora… există cicluri repetitive…  repetitive, da… dar nu identice…

Toată viaţa mea am fost o persoană credincioasă…

Am considerat… şi consider… că pentru fiecare dintre noi Dumnezeu are o misiune… iar pentru cei care nu cred în Dumnezeu… am avut şi am şi pentru ei respect… pentru că deşi nu credeau… ştiau că există… „CEVA”… „ACOLO”… care le orânduieşte… sau supraveghează… sau le „MONITORIZEZĂ” existenţa… destinul…

Am fost şi sunt conştient de faptul că fiecare dintre noi avem o menire pe acest pământ… dacă nu pentru noi… atunci pentru ceilalţi…

Aşa că am lăsat această „uşă” din urma mea să se închidă… Nu voi privi niciodată în urmă… Nu e nevoie… Faptele noastre din trecut ne-au creat prezentul… Şi ne vor determina viitorul…

N-am trăit niciodată în trecut… deşi trecutul fiecăruia dintre noi ne-a influenţat prezentul… şi ne va influenţa viitorul… Suntem şi vom rămâne în memoria contemporanilor noştri… imaginea a ceea ce am făcut şi facem… şi poate a ceea ce vom face… De aceea trebuie să ne oprim uneori şi să ascultăm… la ceea ce Domnul ne cere să facem…

Unii dintre noi auzim… şi ascultăm…..

Unii dintre noi auzim… şi NU ascultăm….

Unii dintre noi nici măcar nu auzim…

Chiar şi cei ce auzim şi ascultăm… facem tot cum „ne taie capul”…

Asta se datorează faptului că… Domnul… ne-a lăsat „principiul liberului arbitru”… Fiecare dintre noi facem cu vieţile noastre ceea ce considerăm că este mai bine pentru noi…

De multe ori greşim… Ce spun eu?... De cele mai multe ori greşim… Dar e singura modalitate prin care învățăm…

Câţi dintre noi învăţăm din asta?...

Eu… am învăţat un lucru… SIGUR…

NIMIC nu este SIGUR în această lume…

Totul este relativ… Se raportează la cei de lângă noi…

Şi ar mai fi ceva de spus…

Dumnezeu… la un moment dat… a creat bărbatul… „după chipul şi asemănarea sa”… şi fiindcă nu a dorit să fie singur… „a luat o coastă din bărbat… şi a creat femeia”… ca „acesta să nu mai fie singur şi să aibă pe cineva lângă el”…

Oare Dumnezeu se simţea singur?…

NU CRED… dar ştia că fiecare dintre noi NE VOM SIMŢI SINGURI… fără o ființă căreia să-i dedicăm munca noastră… viaţa noastră… fiinţa noastră…

Ştia cum ne-a creat… şi cum ne-a plămădit…

Aşa că…

Dedicaţi-vă în permanenţă… munca voastră… vieţile voastre… fiinţa voastră… CELEI pe care Domnul a creat-o să vă fie alături…

Să vă iubească… să vă tolereze… şi să vă înţeleagă…

Iubiţi FEMEIA pentru ceea ce ea reprezintă, de fapt, pentru voi…

Trup din trupul vostru… carne din carnea voastră… suflet din sufletul vostru…

Şi, chiar dacă, credeți că veţi fi răniţi şi veţi suferi… continuaţi să o faceţi…

Pentru că Dumnezeu… va închide uşa atunci când aţi suferit… şi va deschide o alta…

 

PS. Celor care vor crede că aşezarea în timp a acestei postări are legătură cu „calendarul” bisericesc al acestei perioade le spun că se înşeală…

EU sunt catolic… Sunt încă în perioada paştelui… dar pentru mine Sărbătoarea învierii Domnului a trecut… în termeni „calendaristici”… în acest an…

Dar consider că fiecare dintre noi… avem dreptul… şi îndatorirea să „înviem” în ceea ce credem… oricând… oricum… în orice moment al vieţilor noastre…

Cu drag,
Al vostru blogger,
Eduard