Hotărâre...

Azi noapte am hotărât să închid definitiv o altă uşă, pe care o lăsasem întredeschisă, în urma mea. Nu pot să spun de ce…
Nici de ce o lăsasem întredeschisă, nici de ce am hotărât să o închid definitiv…
Este o vorbă, ce circulă în limbajul popular…
„Acolo unde Dumnezeu închide o uşă… întotdeauna deschide o alta… şi dacă nu deschide o uşă… deschide o fereastră”…
Poate asta m-a determinat să închid definitiv un alt capitol al vieţii mele… Şi să las altul să înceapă…

Poate am ajuns la vârsta… şi la concluzia… că în existenţa noastră… a tuturora… există cicluri repetitive…  repetitive, da… dar nu identice…

Toată viaţa mea am fost o persoană credincioasă…

Am considerat… şi consider… că pentru fiecare dintre noi Dumnezeu are o misiune… iar pentru cei care nu cred în Dumnezeu… am avut şi am şi pentru ei respect… pentru că deşi nu credeau… ştiau că există… „CEVA”… „ACOLO”… care le orânduieşte… sau supraveghează… sau le „MONITORIZEZĂ” existenţa… destinul…

Am fost şi sunt conştient de faptul că fiecare dintre noi avem o menire pe acest pământ… dacă nu pentru noi… atunci pentru ceilalţi…

Aşa că am lăsat această „uşă” din urma mea să se închidă… Nu voi privi niciodată în urmă… Nu e nevoie… Faptele noastre din trecut ne-au creat prezentul… Şi ne vor determina viitorul…

N-am trăit niciodată în trecut… deşi trecutul fiecăruia dintre noi ne-a influenţat prezentul… şi ne va influenţa viitorul… Suntem şi vom rămâne în memoria contemporanilor noştri… imaginea a ceea ce am făcut şi facem… şi poate a ceea ce vom face… De aceea trebuie să ne oprim uneori şi să ascultăm… la ceea ce Domnul ne cere să facem…

Unii dintre noi auzim… şi ascultăm…..

Unii dintre noi auzim… şi NU ascultăm….

Unii dintre noi nici măcar nu auzim…

Chiar şi cei ce auzim şi ascultăm… facem tot cum „ne taie capul”…

Asta se datorează faptului că… Domnul… ne-a lăsat „principiul liberului arbitru”… Fiecare dintre noi facem cu vieţile noastre ceea ce considerăm că este mai bine pentru noi…

De multe ori greşim… Ce spun eu?... De cele mai multe ori greşim… Dar e singura modalitate prin care învățăm…

Câţi dintre noi învăţăm din asta?...

Eu… am învăţat un lucru… SIGUR…

NIMIC nu este SIGUR în această lume…

Totul este relativ… Se raportează la cei de lângă noi…

Şi ar mai fi ceva de spus…

Dumnezeu… la un moment dat… a creat bărbatul… „după chipul şi asemănarea sa”… şi fiindcă nu a dorit să fie singur… „a luat o coastă din bărbat… şi a creat femeia”… ca „acesta să nu mai fie singur şi să aibă pe cineva lângă el”…

Oare Dumnezeu se simţea singur?…

NU CRED… dar ştia că fiecare dintre noi NE VOM SIMŢI SINGURI… fără o ființă căreia să-i dedicăm munca noastră… viaţa noastră… fiinţa noastră…

Ştia cum ne-a creat… şi cum ne-a plămădit…

Aşa că…

Dedicaţi-vă în permanenţă… munca voastră… vieţile voastre… fiinţa voastră… CELEI pe care Domnul a creat-o să vă fie alături…

Să vă iubească… să vă tolereze… şi să vă înţeleagă…

Iubiţi FEMEIA pentru ceea ce ea reprezintă, de fapt, pentru voi…

Trup din trupul vostru… carne din carnea voastră… suflet din sufletul vostru…

Şi, chiar dacă, credeți că veţi fi răniţi şi veţi suferi… continuaţi să o faceţi…

Pentru că Dumnezeu… va închide uşa atunci când aţi suferit… şi va deschide o alta…

 

PS. Celor care vor crede că aşezarea în timp a acestei postări are legătură cu „calendarul” bisericesc al acestei perioade le spun că se înşeală…

EU sunt catolic… Sunt încă în perioada paştelui… dar pentru mine Sărbătoarea învierii Domnului a trecut… în termeni „calendaristici”… în acest an…

Dar consider că fiecare dintre noi… avem dreptul… şi îndatorirea să „înviem” în ceea ce credem… oricând… oricum… în orice moment al vieţilor noastre…

Cu drag,
Al vostru blogger,
Eduard