sâmbătă, 20 aprilie 2013

Iubirea este doar un cuvânt…


... Viața este prea scurtă pentru ca noi să păstram cuvinte importante, ca de exemplu, "Te iubesc!", încuiate în inimile noastre.

Dar nu te aștepta întotdeauna să auzi aceleași cuvinte înapoi. Iubim pentru că avem nevoie să iubim. În caz contrar, iubirea își pierde orice sens și soarele încetează să strălucească.

Un trandafir visează să se bucure de compania albinelor, dar nici una nu apare.

Soarele întreabă:

"Nu te-ai saturat de așteptare?"

"Ba da", răspunde trandafirul, "dar dacă îmi închid petalele, mă voi ofili şi voi muri."

Și totuși, chiar și atunci când dragostea nu apare, vom rămâne deschişi la prezența sa. Uneori, atunci când singurătatea pare că este pe cale de a zdrobi totul, singura modalitate de a rezista este de a continua să iubim.

Singura noastră alegere adevărată este de a plonja în misterul acestei forțe incontrolabile.

Apoi vom descoperi, atunci când mergem acasă, că cineva a fost acolo așteptându-ne, căutând același lucru în căutarea căruia am fost  şi noi și confruntându-se cu aceleași neliniști și dorințe.

Pentru că dragostea este ca apa, care se transformă într-un nor: este ridicată în sus, în ceruri, unde se poate vedea totul, de la distanță, conștientă de faptul că într-o zi, va trebui să se întoarcă pe pământ.

Pentru că dragostea este ca norul care se transformă în ploaie: este tras în jos la pământ, unde udă câmpurile.

Iubirea este doar un cuvânt... până când ne hotărâm să o lăsăm să ne posede cu toată forța.

Iubirea este doar un cuvânt... până când cineva vine să-i dea sens.

Nu renunța!

Amintiți-vă! Întotdeauna ultima cheie de pe inel este cea care deschide ușa!...
 
Cu drag,
Eduard

Un comentariu: