Bună seara, dragii mei prieteni...
Ultima seară de iarnă... Până la iarnă...
Asta dacă nu ţin cont de faptul că azi dimineţă în drum spre serviciu începuse să ningă pe la Fundulea de parcă iarna abia urmează să înceapă şi primăvara care bate deja la uşă ar fi încă departe...
Săptămâna asta am avut câteva zile mai agitate, pline de multe ore de muncă... ce păreau că nu se mai termină...
Şi drumul de la Călăraşi la Buftea... şi înapoi... parcă niciodată nu a fost aşa de lung...
Am mâncat puţin şi în fugă, cum de altfel o cam fac în ultima vreme...
Fiul meu cel mare m-a certat: "Pe mine stai cu ochii ca pe butelie să mănânc încet şi bine, dar tu...?"...
Mi-am însuşit critica... Strâng masa... E frig în casă sau doar oboseala e de vină?... Mă duc să fac un duş fierbinte...
Parcă e mai bine acum...
Să mă uit sau nu la meci... România-Uruguay... Mai bine nu... Mă întind un pic în pat... Cât e ceasul?... Aproape 20:30... Nu vreau să mă ia somnul de la ora asta...
Aşa că am să încerc să îmi relaxez şi mintea, nu doar trupul şi iau în mână prima carte la care am ajuns întinzându-mă alene din pat spre raftul micii mele biblioteci...
Ca să vezi... Octavian Paler, Polemici Cordiale...
Mă gândesc dacă să o deschid sau nu... În alte circumstanţe ar fi fost OK, dar la oboseala acumulată şi moleşeala care m-a cuprins... Mi-e lene să mă întind după alta... Cum presimt că am să cad rapid "la datorie" o deschid "la întâmplare" şi mă cufund în lectură...
“Doamnelor și domnilor,
Mi-am propus să vă vorbesc astăzi despre păcat ca formă de libertate și vă rog să nu vă grăbiți să vă arătați indignați. Vă avertizez că nu mă las intimidat ușor. Și chiar dacă nu vă place, voi continua să spun tot ce am de spus. Așa că nu vă mai foiți pe scaune în zadar. Mai bine ciuliți urechile să nu pierdeți nici un cuvânt. S-ar putea să nu vă spun doar prostii.
Oricum, aveți o șansă rară. Ați auzit atâtea baliverne pe tema asta încât vă puteți socoti norocoși că ascultați, în sfârșit, un om sincer. Sinceritatea, doamnelor și domnilor, este azi o calitate și mai rară decât caracterul. Eu mi-o permit pentru că sunt un original, dar câți sunt ca mine ? Așa că bucurați-vă de această baie de sinceritate și scutiți-mă, vă rog, de priviri scandalizate [...] Din moment ce ați venit aici înseamnă că ați vrut să mă ascultați. Și dacă ați presupus că la mijloc e o glumă, ei bine, nu sunt eu vinovat că v-ați obișnuit să vi se spună una și să credeți alta. [...]
Există inși care fug de dragoste ca de o durere de dinți. Îi privește. Eu nu le semăn și vă sfătuiesc și pe dumneavoastră să le întoarceți spatele. Sunt ori mincinoși, ori fac asta din alte pricini. Am ascultat în viața mea atâtea prostii solemne încât acum mă mir foarte greu de ceva. Mă mir totuși de cei care își închipuie că fericirea trebuie să fie aseptică. Dacă dragostea e un păcat, eu cred că fără păcat nu există fericire. Și poate chiar ar trebui să lămurim de la început lucrurile. Cei care cred că fericirea e posibilă renunțând cu totul la dragoste și disprețuind-o pot părăsi sala. Ei n-au ce aștepta de la mine. Eu voi încerca să demonstrez tocmai contrariul credinței lor.
…Bun. Așadar, am rămas între noi, cei care n-am pierdut încă orice speranță. E mai bine așa, vă asigur. Cu cei care sunt capabili să trăiască fără dragoste nu se poate găsi un limbaj comun.
Iata de ce, între o morală care recunoaște păcatul de a iubi și alta care-l consideră un stigmat, eu nu ezit să aleg. Cu atât mai mult cu cât am visat totdeauna nu să mă mântui, ci să fiu fericit. Nu credeți că un paradis fără dragoste nu mai e paradis, ci infern?
Înțelepții strâmbă din nas când aud asemenea lucruri. A iubi lumea li se pare prea puțin. A înțelege lumea, iată ce ne trebuie, zic ei. Cine fuge însă de dragoste și de viață, crezând că astfel va avea timp pentru înțelepciune, nu-și dă seama, că, de fapt, renunță tocmai la ceea ce caută. De aceea, eu glorific, doamnelor și domnilor, omul de după păcat. Omul care s-a lepădat de inocența singurătății, care și-a câștigat libertatea de a iubi; care e dezgustat de tot ce murdărește lumea în care trăiește, dar nu renunță la convingerea că singura sa bogăție e păcatul de a iubi ceea ce nu e murdărit și trebuie apărat. Știu astfel că iubirea există, chiar dacă ea e mereu în pericol.
Anumite popoare din antichitate nu socoteau decât zilele fericite. Și se citează cazul unui înțelept care în pragul morții și-a făcut acest epitaf : “Am străbătut cincizeci și șase de ani și am trăit patru”. Eu nu știu ce cifră ar trebui să invoc dar știu destul de bine că n-am trăit cu adevărat decât în zilele în care m-am simțit păcătos. Zilele când m-am simțit inocent le-am uitat. Tot ce mai țin minte sunt păcatele mele.”
Mă bucur totuşi că asta a fost cartea care mi-a picat în mână...
Şi paginile curg în continuare... una după alta...
Cum a trecut timpul... Mi-a sărit şi somnul... Dar mă simt mai bine... Mă simt relaxat, cu adevărat...
Ar fi cazul să mă pregătesc de culcare... Urmează o altă zi "lungă"...
Arunc un ochi la televizor... România-Uruguay 1-1... N-am pierdut nimic... Unde mai pui că văd că ninge la Bucureşti... Iarăşi ninge?!
Bine ai venit... primăvară...!
O noapte binecuvântată să aveţi!...
Al vostru, acelaşi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu