DOR DE TATĂ...

Acum vreo câteva zile, tot "bengănind" (e vorba lui fiu-meu, explicaţie gen "DEX" nu am găsit, dar se potriveşte pentru ceea ce urmează) pe internet am dat cu ochii peste câteva rânduri care m-au răscolit...
Le aştern în continuare şi vă las pe fiecare dintre voi să le citiţi şi să vedeţi dacă răscolesc în voi aceleaşi sentimente pe care le-au răscolit în mine...
Mie unul... mi-e tare dor de TATA...

DOR DE TATĂ

Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine
TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Dar anii trec şi deodată
Nu mai eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ.
Dar şi asa tot sună bine
TATĂ..., îmi este dor de tine!

Dar cresc, nu le mai eşti pe plac
Din TATĂ, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol
BABACULE, ...mai dă-mi un pol!

Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE,... ia mai las-o baltă...

Şi-n anii care-ţi mai rămân
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte
BĂTRÂNE,... ce-ţi mai trebuieşte?

Copile, tu să ai ştiinţă
Am fost un tată cu credinţă.
Şi din puţin, de-a fost să fie
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie.

Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Să-mi zici ca în copilărie
TĂTICULE, mi-e dor de tine!