Ci de-am fi singuri...

Bună seara, dragii mei.

În acest final de săptămână și de februarie am căutat să mă refugiez într-o lectură mai neobișnuită.
Și mi-au picat în mână scrierile unui mare istoric al poporului român. Și om politic pe deasupra.
Și în mod neașteptat pentru mine și un om de o sensibilitate uluitoare.
Ceea ce urmează mai departe este o poezie scrisă de acest MARE OM...

Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nimeni să ne-asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...

Ar trece vremea şi n-am ştii

Ce este aia vreme
Şi n-ar fi nimenea din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,

Străini de lumea-ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am şterge-n ochi

A lacrimilor urme,
Şi cine oare s-a-ndura
Al nostru Rai să-l curme?

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:

Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,

A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auzeai,
Nici eu n-oi fi pricina.

Și ca să nu vă las cu totul în ceață vă spun și cine a scris-o...

NICOLAE IORGA!

Surprinși?
Și eu am fost!
Și nu este unica sa poezie...

Dacă v-am trezit interesul vă las să căutați... și să descoperiți și voi lucruri la care nu vă așteptați.

O seară și o noapte binecuvântată vă doresc.
Al vostru... ca întotdeauna,

Eduard