Vis...

se făcea că cerul mă privea mirat spre apus, îngălbenit ca o frunză toamna...

şi pe gene, luna îmi cădea domol, cu raze portocalii şi vise târzii din care nu mai vii...

şi se făcea că doi îngeri albi îmi coborau încet pe umărul stâng şi îmi îmbrăţişau tăcuţi fiecare lacrimă, transformând-o în ploi albastre...

din gândul meu cu contur violet, zâmbetul tău îmi părea imperfect şi un pic prea verde...

ochii tăi mă dureau nespus...

se făcea că nu mă mai cunoşteai...

şi inima mi se sfâşiase în mări înroşite, cu valuri imense în care pescăruşii gri îşi pierdeau zborurile, zbierându-şi iubirile neînţelese...