Au înflorit,
din nou, trandafirii… Dar parcă sunt trişti…
Şi îi înţeleg…
Şi lor, ca şi mie, le e dor să ajungă în braţele tale… Să fie strânşi la
pieptul tău… aşa cum o făceai odată… Să-ţi simtă fiorul palmelor şi căldura
respiraţiei tale…
Eu înţeleg
tristeţea lor şi ei parcă o înţeleg pe a mea… Şi nu pot face altceva decât să-i
mângâi… şi ei pe mine cu petalele lor… şi să suspinăm împreună…
I-am iubit
întotdeauna… şi ei ştiu asta… şi, ca şi mine, şi ei te-au iubit şi ţi s-au
dăruit de fiecare dată când le-am cerut-o…
Şi asta pentru ei ştiu că tu eşti pentru
mine acel unic trandafir… care a crescut în inima mea…
Lungi clipe de
tăcere apăsătoare îmi curmă singurătatea din suflet…
Sunt aici,
printre oameni… dar atât de departe de lume!...
Aş vrea să fiu
un trandafir în mâinile tale…
Ceea ce-ţi
scriu acum nu sunt cuvinte… sunt bucăţi de suflet şi minte… căci dragostea nu
se scrie… se simte…
Au înflorit,
din nou, trandafirii… Şi sunt mai trişti ca astă vară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu