Cum
până acum nu am, încă, nici o veste de la tine şi cum inima mea nu mă ascultă,
şi gândurile mele zboară către tine în fiecare clipă… m-am hotărât să-ţi scriu
din nou…
Ştii
bine că nu vreau să fiu insistent… şi cum nu ştiu când vei ajunge să citeşti
aceste rânduri… nu mă pot abţine să nu îţi scriu…
Viaţa
mea curge aşa cum ştii şi aşa cum era şi înainte să te cunosc… alergătură
multă… muncă multă… de restul nu-ţi mai zic…
Mi-aduc
aminte că m-ai întrebat, nu demult, de ce continui să fac naveta asta
obositoare între Călăraşi şi Buftea şi de ce nu găsesc o altă soluţie… Mai
puţin costisitoare şi mai puţin obositoare pentru mine… Mai ales că acum, odată
ce băiatul cel mare a intrat la facultate şi va pleca la Bucureşti am şi alte
soluţii pentru a putea să îmi uşurez „travaliul” zilnic…
Şi
mi-aduc aminte că ţi-am răspuns că am făcut această navetă pentru că trebuia să
fiu alături de el şi să-l susţin… După ce a reuşit să „se desprindă” şi va urma
să plece… intenţia mea era să îi urmez calea şi să mă desprind şi eu de oraş…
după 12 ani petrecuţi în Călăraşi… şi să încerc să mă stabilesc undeva mai
aproape de actualul loc de muncă… Spun actualul loc de muncă pentru că tu ştii
că eu am fost întotdeauna „mobil” şi m-am dus acolo unde m-au îndreptat paşii şi
unde am crezut că pot face ceva ca să „cresc”… cel puţin din punct de vedere
profesional…
Ştii
bine că, alături de tine, eram hotărât să plecăm… împreună… mult mai departe…
Dar
deviez de la subiect… şi nu asta vroiam, de fapt, să-ţi spun…
Tu
chiar nu ai realizat de ce mă întorceam în fiecare seară în Călăraşi?... Chiar
şi după ce nu mai aveam un „motiv”, din punctul de vedere al tuturor?...
Dacă
nu ţi-ai dat seama, îţi spun eu: o făceam pentru tine!
Pentru
că vroiam să te văd… pentru că vroiam să stau de vorbă cu tine… pentru că
vroiam să stau cât mai mult timp cu tine… pentru că vroiam să mă plimb cu tine…
seara târziu în parc… pentru că vroiam să respir aerul pe care îl respirai şi
tu… să îţi simt mirosul suav şi dulce… şi atingerea de catifea a buzelor tale…
să te ţin de mână… şi să nu îţi mai dau drumul… pentru că vroiam să-ţi dăruiesc
o floare… şi pentru multe lucruri care acum nu-mi vin în minte… decât că erau
legate de tine…
Dar
ştiu că şi tu ai ştiut lucrurile astea… chiar dacă eu nu ţi-am spus… decât din
priviri…
M-ai
întrebat… la un moment dat… într-o seară, când ne plimbam, de ce îmi eşti
dragă… şi ţi-am răspuns, sincer ca întotdeauna, că e greu de definit şi că nu
îţi pot da un răspuns pe care să-l cuprindă cuvintele… Pentru că ce simţeam… şi
simt pentru tine… e greu de exprimat în cuvinte…
Şi
atunci m-am refugiat în cuvintele lui Adrian Păunescu şi ţi-am spus că: „Două
lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea”.
A
fost perfect adevărat ce ţi-am spus în seara aceea… şi de atunci… pentru mine…
nimic nu s-a schimbat… Şi acum îmi este greu să-ţi spun de ce te iubesc… Ştiu
numai că o fac… Iar depărtarea nu îmi diluează sentimentele…
Probabil
că te iubesc pentru ceea ce eşti… dincolo de cuvinte… dincolo de ceea ce vede
oricine altcineva în tine… pentru ceea ce am simţit acolo… în străfundul
sufletului tău… pe care mi l-ai dezvăluit, probabil, fără să vrei…
Dincolo
de tot ceea ce pare, sunt un bărbat simplu… poate un pic mai diferit decât
alţii… poate un pic mai sentimental… poate un pic mai romantic… dar cu o viaţă
extrem de complicată… în care te-am lăsat să intri cu inima deschisă… şi pe
care am încercat să ţi-o arăt… exact aşa cum e ea…
Şi
lucrul acesta l-am făcut tocmai pentru că… te iubesc…
Nu
ţi-am ascuns nimic… tocmai pentru că vroiam să mă cunoşti exact aşa cum sunt… un
om „imperfect”… pentru că toţi suntem aşa… şi am vrut să fiu sincer cu tine…
aşa cum am să fiu întotdeauna…
Şi
dacă am crezut că nu înţelegi ceva… ţi-am explicat… şi dacă am crezut că vrei
să ştii mai mult ţi-am spus să întrebi…
Şi
întotdeauna ţi-am răspuns sincer… poate… dezarmant de sincer…
Pentru
că eu aşa consider că trebuie să fie o relaţie între doi oameni…
Aş
vrea să îţi mai spun atâtea lucruri… dar e târziu… şi ştiu că trebuie să plec
din nou la drum, de dimineaţă…
Şi-ar
trebui să dorm un pic… deşi atunci când nu eşti cu mine şi somnul îmi este
duşman… şi fuge de mine…
Mi-e
dor de tine… atâta îţi mai spun… şi am să adaug şi „DEJA” şi tu ştii bine ce
vreau să spun…
O
noapte binecuvântată îţi doresc…
Cu
dragoste,
Al
tău,Eduard
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu