Scrisoare...

Draga mea,

M-ai învățat ce înseamnă dragostea! Din nou! Crezi că era absolut necesar să mă înveți şi ce înseamnă suferința?? Știu prea bine asta! Nu aveam nevoie de încă o lovitură ca să arăt tuturor că sunt capabil să mă ridic şi să merg mai departe, dar iţi mulțumesc oricum!

Şi să nu uiți niciodată: Iubirea adevărată este eternă şi infinită... Este egală şi pură şi nu are nevoie de dovezi sau demonstrații... Şi dacă vei fugi de ea... te va urmări întotdeauna... şi-ţi va fura energia şi gândurile...

Şi încă ceva... Iubirea este întotdeauna întruchipată de un bărbat cu parul grizonat şi cu inima pură şi întotdeauna tânără... cu toate cicatricile ei... Fericirea noastră şi inima mea au stat în palmele tale... aveau aripi fragile amândouă... De tine şi doar de tine a depins alegerea... Şi ai ales să strângi palmele şi să le strive;ti...

Vântul este real… dar nu îl poţi vedea… poţi vedea doar frunzele mişcându-se în copaci… Fericirea este reală… dar nu o poţi vedea… puteai însă să vezi zâmbetul de pe feţele noastre… Tot aşa şi durerea este reală… dar nu o poţi vedea… poţi vedea numai lacrimile care îmi brăzdează faţa… dar ai ales să-mi întorci spatele…

Era să uit… Să ştii că rugăciunile sunt ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni… viaţa m-a învăţat asta…  Şi tot viaţa m-a învăţat că oamenii pot uita ce le-ai spus… pot uita ce le-ai făcut… dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă…

Dacă vreodată te va speria ceva… caută-mă în sufletul tău… De acolo nu voi pleca niciodată… Şi am să alung orice temere ce te va cuprinde… şi voi îndepărta orice rău ce încearcă să te cuprindă… eşti şi vei rămâne în rugăciunile mele… zi de zi…

Şi dacă azi noapte te-am visat… şi am plâns în somn… e pentru că până şi visele mele plâng când nu te am alături… Şi dacă poţi închide ochii în faţa lucrurilor pe care nu vrei să le mai vezi oare cum poţi să-ţi închizi inima în faţa a ceea ce nu mai vrei să simţi?... Eu unul nu reuşesc… Oricât aş încerca…

Tot ce mi-am dorit întotdeauna a fost o persoană care să fie şi să rămână alături de mine… indiferent cât de greu îi va fi… indiferent cât de greu ne va fi… Orice s-a întâmplat între noi doi… noi am fost dintotdeauna conectaţi…  şi vom rămâne conectaţi…

Cu toţi ne naştem cu abilitatea de a putea schimba în bine viaţa cuiva… De ce o irosim oameni buni?... De ce nu vrem să vedem că, deşi oxigenul este esenţial vieţii, iubirea este cea care ne dă puterea pentru ziua de azi, pentru cea de mâine… şi pentru totdeauna!...

Trăiesc unul din acele momente în care mă simt blocat între persoana care sunt acum… persoana care aş vrea să fiu… şi persoana în care ai reuşit să mă transformi…

Amintirile… şi asta e valabil pentru amândoi… nu-ţi vor putea fi şterse sau luate de către nimeni… niciodată… şi nici noi nu le vom putea şterge… indiferent dacă ele sunt lacrimi de tristeţe sau de bucurie… asta pentru că o lacrimă este 1% apă şi 99% sentimente…

Cu cât încerc să-mi ţin gândurile la mine… cu atât fug mai tare înspre tine…!

Iar dacă, de cele mai multe ori, sunt dezarmant de sincer este pentru că asta contează cel mai mult în viaţă…

Şi să nu uiţi niciodată… Doar pentru că nu putem (a se citi „nu vrei”) să fim împreună, nu înseamnă că nu te voi mai iubi…

Al tău,

Eduard

PS. Viaţa m-a învăţat că nu trebuie să fugi de absolut, dar absolut NIMIC, din trecutul tău… trebuie doar să îl vezi aşa cum este… Pentru că dacă fugi… „fantomele” trecutului vor veni după tine… şi te vor bântui… trebuie să le accepţi si să trăieşti cu ele… şi să reţii doar lucrurile frumoase…

PPS. Tot viaţa m-a învăţat că a face rău e cel mai uşor lucru din lumea asta… A face bine e „al dracului” de greu… Aşa că eu asta am să încerc să fac mereu... bine...

Acelaşi...