Lasă-mă
să-ţi vorbesc de nopţile în care adorm cu ochii strâns închişi şi mâna
încleştată lângă inimă, închipuindu-mi pentru o clipă că aud respiraţia ta
lentă şi calmă lângă mine…
Şi
deschid ochii şi privesc locul gol… şi ştiu sigur că tu ai dispărut cu o
secundă mai devreme, iar dacă aş aprinde suficient de repede lumina aş mai
putea vedea încă urma trupului tău dispărând încet dintre cearşafuri…
Din păcate,
în ultima vreme, n-am aprins niciodată lumina suficient de repede…
Lasă-mă
să-ţi vorbesc de dimineţile în care mă trezesc căutând ceva nedefinit, dar atât
de aproape încât, cu siguranţă că, dacă încerc, o să pot să ating acel ceva…
Atât de
aproape… şi totuşi niciodată acolo…
Atât de
departe…
Deschid
ochii şi iluzia se risipeşte brusc, lăsând în urmă pumnii strânşi şi un început
de lacrimă în colţul ochiului drept…
Lasă-mă
să-ţi vorbesc despre singurătate… Da, locuieşte la mine momentan…
Şi a
promis că o să se mute imediat după ce o să vii TU…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu