Despre singurătate...

Bună seara dragii mei...

Cred că aţi văzut că în ultimele zile postările mele au fost câteva poezii...

Dragostea mea din adolescenţă...

E mai uşor să scrii poezie... E mai uşor să citeşti poezie... Lasă cititorului posibilitatea să se identifice cu cele scrise...

Mai greu e să o faci atunci când ştii că poezia ta e o bucată din sufletul tău... pe care o rupi şi o dai lumii neştiind cum vor vedea ceilalţi "creaţia" ta... "copilul" tău...

Am câteva zile bune de când nu mai reuşesc să dorm mai mult de câteva minute pe noapte (da aţi citit bine, am spus câteva minute...)

Cu toate că luna plină a trecut, nopţile mele sunt agitate... pline de întuneric şi de "fantome" ale trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat...

Nu pot dormi, nu pot citi, nu pot face ordine înlăuntrul meu...

Poate vă veţi întreba de ce trebuie să fac ordine?

Nu vă voi da o explicaţie şi nu mă voi justifica...

Esenţa este că sunt la un moment de răscruce, în care trebuie să hotărăsc în ce direcţie îmi voi îndrepta paşii vieţii în continuare...

Am încercat în această seară să îmi creez un moment de "linişte" cerebrală... aşa că am citit câteva frânturi din Paulo Coelho... mai precis din noul roman pe care şi-l va lansa în această toamnă... Nu mă întrebaţi cum am intrat în posesia rândurilor care urmează... le-am tradus pentru voi... citiţi-le şi atât...

"Pentru aceia care nu se tem de singurătate, orice va avea un gust diferit, aparte...

În singurătate, vor descoperi dragostea ce altfel ar veni neanunţată. În singurătate, vor înţelege şi respecta iubirea care i-a abandonat...

În singurătate, vor fi capabili să decidă dacă merită să ceară ca o dragoste pierdută să vină inapoi sau ar trebui, pur şi simplu, să o lase să plece şi să-şi găsească o nouă cale...

În singurătate, vor învăţa că a spune "NU" nu denotă întotdeauna o lipsă de generozitate şi că a spune "DA" nu este întotdeauna o virtute...

Iar cei ce sunt singuri în acest moment nu trebuie să fie înfricoşaţi de vocea diavolului care spune: "Îţi pierzi timpul".

Sau de cuvintele şi mai puternice ale demonului şef: "Nimănui nu-i pasă de tine".

Energia Divină ne ascultă, şi atunci când vorbim cu cei de lângă noi, dar şi atunci când suntem nemişcaţi şi tăcuţi şi capabili să acceptăm singurătatea ca pe o binecuvântare.

Iar atunci când atingem armonia, primim mai mult decât ceea ce am cerut."

Am citi şi recitit acest text de câteva zeci de ori... şi la un moment dat am avut o "străfulgerare"...

Am înţeles! Chiar am înţeles!

Atâta timp cât suntem împăcaţi cu noi înşine şi cu acţiunile noastre nimeni şi nimic nu ne va putea abate din drumul nostru în viaţă...

Ne-am născut "singuri" şi vom părăsi această lume tot "singuri"...

Singurătatea este o stare de fapt, nu este o stare de spirit...

Spiritual nu am fost şi nu vom fi niciodată "singuri"...

Acum cred că am să pot adormi... chiar dacă "fantomele" mă vor "bântui"... sunt ale mele... şi chiar îmi sunt dragi...

Acum am realizat "calea" pe care trebuie să merg în continuare... E aceeaşi... Răscrucea era doar în mintea mea obosită şi chinuită de gândurile ce se învălmăşeau...

Acum nu mai trebuie să demonstrez nimic... nu trebuie să mă mai justific...

Am fost orb... şi acum văd... Am fost surd... şi acum aud...

Deschideţi-vă ochii... destupaţi-vă urechile...

Chiar nu vedeţi... Chiar nu auziţi...

E VIAŢA!

N-o lăsaţi să treacă pe lângă voi... Trăiţi-o!

Ce somn mă cuprinde?... Ce lumină mă învăluie?

Iubesc şi mă doare... Acum realizez de ce...

Pentru că sunt VIU! Chiar sunt VIU!

Şi asta NUMAI pentru că iubesc!

Iar o iubire, împărtăşită sau nu, ne apropie de Divinitate!

Iubesc... şi pentru asta trebuie să-i mulţumesc VIEŢII!

Ce sfat vă pot da...

IUBIŢI! Iubiţi cu toată inima... iubiţi cu tot sufletul... Iubiţi viaţa, iubiţi femeia ce vă este dragă, iubiţi copiii ce vă aduc lumină în întuneric şi bucurie în suflet... Iubiţi răsăritul şi apusul soarelui... Iubiţi şi lumina, dar şi întunericul... Iubiţi orice fiinţă... orice floare... Iubiţi orice pe lumea asta... Şi nu vă daţi la o parte de la nimic pentru iubire...

Veţi greşi... Veţi suferi... sau îi veţi face uneori şi pe cei dragi să sufere... Dar asta e VIAŢA!

Dacă vă vor răspunde cu aceeaşi iubire necondiţionată vor realiza că, atunci când i-aţi rănit, aţi făcut-o, nu din răutate, ci din prea multă dragoste... Vor înţelege şi vă vor ierta... şi poate vă vor răni şi ei din acelaşi motiv...

Şi atunci veţi putea "rupe" bucăţi din sufletul vostru şi le veţi oferi lor fără să vă temeţi de durere, de suferinţă...

O viaţă plină de iubire... şi o noapte binecuvântată vă doresc...

Al vostru, acelaşi, şi sentimental şi romantic şi plin de dragoste...

Eduard